Firmele pot obtine fonduri europene nerambursabile pentru angajati

ecumparaturi.ro > Stirile eCumparaturi > Firmele pot obtine fonduri europene nerambursabile pentru angajati
Categorii
Producatori

Firmele pot obtine fonduri europene nerambursabile pentru angajati

Firmele din România pot obţine bani de la Uniunea Europeană pentru menţinerea sau creşterea numărului de salariaţi. Cererile de finanţare vor putea fi depuse începând cu 30 martie. Companiile şi persoanele fizice autorizate vor putea aplica pentru obţinerea de fonduri europene nerambursabile, iar valoarea maximă a subvenţiei este de 2 milioane euro pentru ocupare sau formare profesională şi de 200.000 de euro pentru sănătatea şi siguranţa locului de muncă. Cererile de finanţare pot viza subvenţionarea salariilor noilor angajaţi cu cel puţin 50%, subvenţionarea costurilor privind formarea profesională a angajaţilor, precum şi a cheltuielilor făcute de angajator pentru îmbunătăţirea condiţiilor de muncă. Suma totală a fondurilor alocate prin Fondul Social European va fi de 142 milioane euro, iar banii vor fi disponibili în 2009 şi 2010. La începutul lunii februarie, ministrul Muncii, Marian Sârbu, anunţa că firmele din România vor primi în următorii doi ani finanţări de 133 milioane euro din Fondul Social European pentru personal, iar fondurile ar trebui să permită angajarea şi formarea a aproximativ 100.000 oameni.
Sursa: Money Channel  /  2009-03-02 13:07:42

Alte stiri

Tonomatul personal
Noul sistem GIGA JUKE NAS-SC500PK sau NAS-E300HD de la Sony ofera placerea unui sistem home audio cu stocare pe hard disk asemanator cu un tonomat special, incarcat cu muzica preferata. Hard disk-ul de 160GB al sistemului NAS-SC500PK ofera un spatiu generos de stocare, fiind capabil de memorarea a pana la ...
Philips Xenium X550, inca un telefon cu durata de viata impresionanta a bateriei
Mobile Review ne anunta ca familia de telefoane Philips Xenium are un nou membru, un handset cu format candybar, ce urmeaza a fi lansat destul de curand, sub numele de Philips X550.Evident, atuul principal al terminalului este bateria sa, dupa cum este cazul si la celelalte modele Xenium. X550 incorporeaza ...
Microsoft extinde downgrade-ul la Windows XP pana in 2011
Se pare ca cei de la Microsoft si-au facut un obicei in a-si amana diferitele date limita pe care tot ei le inainteaza, ultimul exemplu venind…bineinteles in ceea ce priveste sistemul de operare Windows XP.Acum, ultima data “limita”, momentan spunem, pentru ca suntem convinsi ca aceasta se va modifica in ...
Procesoarele Intel ULV devin mai rapide
Intel va revizui linia sa de cipuri pentru laptopuri cu noi procesoare cu voltaje ultra reduse (ultra-low-voltage - ULV) ce ar trebui sa ajute laptopurile ultraportabile sa opereze mai repede fara a sacrifica durata de viata a bateriei. Intel ofera procesoare ULV pentru laptopuri usoare si functionale, precum Apple MacBook ...
Noi televizoare in seria AQUOS de la Sharp
Cei de la Sharp au anuntat in aceste zile noi membri in familia de televizoare LCD AQUOS, si toate modele de acum se lauda cu destule imbunatatiri fata de modelele mai vechi.Seria AQUOS LE700 integreza o tehnologie proprietara Sharp pentru iluminare a displayului si initial va cuprinde patru modele cu ...
Nokia anunta telefonul 5800, editia Star Trek, cu phaser bonus
Daca va mai amintiti, Nokia 5800 XpressMusic a fost depistat pentru prima oara in filmul The Dark Knight, pe vremea cand era cunoscut drept Nokia Tube. Ei bine, iata ca terminalul isi asociaza din nou numele cu un film, de aceasta data cu Star Trek, in noua sa varianta.Nokia tocmai ...
Bay Rafter 2.5 - dispozitiv de montare pentru HDD-uri si SSD-uri de 2,5 inci
Scythe, reactioneaza pentru cererea crescuta a HDD-urilor si SSD-urilor de 2,5 inci si prezinta noul Bay Rafter 2.5. Acesta permite montarea a doua hard discuri sau SSD-uri intr-un spatiu pentru dispozitive 3,5 inci a carcaselor PC. Asamblarea Bay Rafter 2.5 este chiar simpla: Fiecare disc este montat cu 4 suruburi ...
Primul netbook cu Android va costa sub 200 de euro
Primul Netbook pe care va rula Android va fi disponibil in urmatoarele trei luni si va costa aproximativ 250 de dolari.Denumit Alpha 680, netbook-ul are un procesor ARM 11 de 533 MHz, un ecran LCD de 7 inch, si incorporeaza tehnologia Wi-Fi. Vestea proasta este legata insa de bateria netbook-ului ...
Mio S700 - TV GPS
Dupa lansarea de ieri a celor doua modele entry-level S401 si S501, Mio a anuntat in cursul zilei de azi pe site-ul propriu un alt echipament GPS pentru masini cu display de dimensiuni mari si cu tuner tv integrat.Noul MIO NavMan Spirit TV, cunoscut si sub denumirea de Moov S700 ...
Au aparut deja furnizorii pentru Apple iPhone 3.0
Daca pana acum s-au auzit zvonuri legate de ultima versiune a lui Apple iPhone, care urmeaza sa apara pe piata in cursul acestei very, iata ca pana la urma au aparut chiar si furnizorii componentelor care urmeaza a inta in componenta ultimei versiuni ale telefonului “etalon” de la Apple.Intre modificarile ...
Cosul meu

Nu sunt produse in cos.
Noutati prin email
Inscrie-te aici la noutati prin e-mail